Un medic primar

Coica, Dr. Coica

          PSD-ist, presedintele organizatiei municipale PSD Satu Mare, medic, manager, fost ofiter de armata, posibil viitor primar de Satu Mare si pana una alta, un tip foarte de gasca. Se incadreaza destul de bine in portretul primarului ideal creionat de Adam Boer pe blogul sau. In plus are o priza foarte buna la oameni si este medicul de familie cu cei mai multi pacienti din oras. In seara asta l-am urmarit la un post local la o emisiune care s-a prelungit cu o jumatate de ora datorita numarului mare de telefoane primite. Nu cred ca exagerez deloc cand spun ca este candidatul roman cu cea mai mare sansa de a castiga primaria Satu Mare.
Este pentru prima data dupa ‘89 cand PSD Satu Mare are un candidat viabil pentru primarie si totusi inca exista ezitari in ceea ce priveste nominalizarea sa. Aceste ezitari ar putea, in cazul in care pana la urma va fi nominalizat, sa il coste destul de mult pentru ca va intra in campanie pe jumatate nepregatit. Nu am terminat stiinte politice (desi niste carti am citit si eu) dar dupa parearea mea o campanie electorala trebuie pregatita cu cateva luni bune inainte de alegeri si pentru asta trebuie in primul rand sa stii care va fi candidatul tau. Oare ma insel?

Nu mai avem timp de nimic

          Nu mai e timp pentru schimbari spectaculoase, nu mai e timp pentru congrese extraordinare, nu mai e timp de cutite infipte pe la spate, nu mai e timp de gasit adjective sau de rostit invective. Nu mai e timp de nimic. Alegerile sunt prea aproape de noi pentru a ne mai putea permite miscari de trupe sau schimbari de garnizoane. Trebuie sa incepem sa vorbim clar, raspicat si pe o singura voce. Trebuie sa uitam, cel putin pe moment, ca avem un Ion Iliescu, un Adrian Nastase, un Mircea Geoana, un grup de la Cluj sau un grup de la Olt si sa ne amintim ca suntem un partid puternic care se numeste PSD.

Oare câţi am mai rămas?

          Am vorbit de curând cu un foarte bun prieten plecat de vre-o 10 ani în America care pentru a nu ştiu câta oară mi-a repetat minunata sa teorie conform căreia, citez: “Numa proştii mai rămân în România”. Pentru prima data cred că l-am luat în serios şi am început să mă gândesc: Oare nu cumva din cauza asta a ajuns ţara asta în halul în care e acum? Nu cumva asta o fi explicaţia succesului lui Băsescu indiferent de tâmpeniile pe care face? Sper că nu dar daca totuşi cumva este, oare câţi am mai rămas?

De ce stăm ca ****ii-n cucuruzi?

          Iertată să-mi fie expresia mai putin academică dar cam asta e realitatea. “Aştia” se fac de toată cacaua prin ziare şi pe la televizor, fac tâmpenii peste tâmpenii iar noi stăm chitic şi nu zicem nimic. Vorba cântecului “Eu stau în casă de frig nici că-mi pasă/ Ce bine e iarna la foc“.
Oameni buni, Alianţa a câştigat alegerile în 2004 lătrând toată ziua împotriva noastră şi acuzându-ne de tot ce le putea zămisli imaginaţia în acele momente. Noi nu punctăm în favoarea noastră nici măcar atunci când e vorba de lucruri “strigătoare la cer”. Oare ce aşteptăm ???

Curve politice sau curve sociale?

Dimineata te trezesti si te duci la serviciu(daca ai). Oricat ai fi de ocupat, fara sa vrei si fara sa stii creierul tau este tot timpul pe modul REC. Ajungi acasa(dupa 8 sau 10 ore) si in fata farfuriei cu ciorba aburinda incepi sa iti downloadezi toate “fisierele” inregistrate. Primul e o poza in care X-ulescu, cu o figura joviala, intinde cu mana stanga niste hartii unor cetateni “de buna credinta” in timp ce cu dreapta isi indeasa in buzunar o hartiuta mica si albastruie. Al doilea e tot o poza in care Y-escu, avand privirea lui Zdreanta(cel cu ochii de faianta) isi indeasa in buzunarul interior al sacoului un plic alb cum nu va fi sufletul lui niciodata. Al treilea e un file audio in care Z-ulescu zbiara in gura mare la telefon: “...stati linistit, am vorbit eu cu baietii, totul e OK…“

Satul de ciorba si de fisiere te pui pe canapea si deschizi televizorul. Afli ca primarul X-ulescu a facut un pod care a costat cat doua autostrazi si ca senatorul Y-escu a stat o saptamana in Caraibe pe banii tai si ca ministrul Z-ulescu are o firma care castiga lucrari fara licitatie si incepi sa ai o stare de spirit din ce in ce mai pozitiva. Intr-un final (neapoteotic) te duci la baie sa te speli pe dinti si ridicandu-ti privirea in fata oglizii, intrebi ca la teatru: “Oglinda oglijoara cine-i cea mai curva-n ţara? Societatea sau politica?” Obosit, adormi intr-un tarziu avand in gand eterna intrebare: “Si totusi cine a fost mai intai? Oul sau gaina?“

Cum ne alegem candidatul la preşedinţie?

Stiu ca se apropie alegerile locale dar cred ca jocurile sunt deja facute si candidatii alesi asa ca nu stiu daca mai e ceva de discutat pe tema lor. Mai urmeaza si alegeri parlamentare dar acolo, in general, conteaza care cat da si mai ales cui asa ca si acest subiect este, cel putin pentru mine, inchis. In plus, ma bantuie banuiala ca atat localele cat si parlamentarele vor fi scaldate de Geoana&Co in acelasi mod in care au fost scaldate si europarlamentarele asa ca probabil, hotaratoare pentru viitorul pe termen mediu si lung al PSD vor fi alegerile prezidentiale.
Si uite asa ajungem la subiectul din titlu. Avand in vedere polarizarea opiniilor, tot mai evidenta in ultimul an, cred ca va fi extrem de important pentru unitatea PSD modul in care va fi ales candidatul nostru la presedentie. Eu unul as merge pe modelul american. Diogene, avea si el o propunere pe tema asta. Voi ce ziceti?

Există sindromul de blogo-dependenţă ?

.

Desi cu intarziere, am preluat leapsa lui Crina pornita asa cum spunea ea “de un mai vechi coleg de-al meu de partid“. Am intarziat pentru ca am incercat sa studiez putin fenomenul sau sindromul inainte de a-mi da cu parerea despre existenta sau nonexistenta lui.Avand in vedere faptul ca discutam despre o boala(?) relativ noua care inca nu apare in dictionarele de specialitate eu va propun sa venim in intampinarea celor care nu cunosc nimic despre ea si sa realizam un catalog al simptomelor acesteia.
Urmarind blogurile cu ff multe postari, ca de exemplu cel al lui Adrian Nastase, eu cred ca am reusit sa identific trei asemenea simptome. Ofer cate o sticla de vin, la viitoarea intalnire a bloggerilor de stanga, pentru fiecare nou simptom descoperit si postat.

Deci:
1. Atunci cand scrii doar de dragul de a scrie adica fara sa ai nimic de spus s-ar putea sa fii blogo-dependent.
2. Atunci cand intri in polemici nesfarsite fara legatura cu subiectul postarii initiale s-ar putea sa fii blogo-dependent.
3. Atunci cand ai cel putin doua nume de blogger cu care postezi opinii diferite legate de acelasi subiect s-ar putea sa fii blogo-dependent.